Punct de intalnire
Cazare
Dificultate traseu
Urcare / Coborare
Samba dimineata ne intalnim in Gara Busteni. Facem ultimele cumparaturi si organizam deplasarea catre Cabana Gura Diham, cu un miloc de transport. Traseul incepe din dreptul cabanei.
Portiunea cea mai grea a traseului este chiar la inceputul acestuia si consta in urcarea unei pante mai accentuate, timp de 20-30 minute, cu pauzele de rigoare. Urmeaza o poteca lina, usor ascendenta, prin padure, pana in zona numita "la relee", iar de aici traseul continua pe un drum forestier, in plan orizontal, pana in proximitatea cabanei, unde chiar coboara domol.
Ajunsi la cabana ne vom bucura de peisaj, de zapada, imprejurimi si caldura acesteia. De obicei atmosfera este pe masura celebritatii acesteia.
Duminica ne savuram dimineata si usor, usor incepem coborarea, pe acelasi traseu sau pe o varianta ocolitoare a acestuia, in functie de vreme, de starea de spirit si de posibilitatile fizice ale participantilor.
Bocanci (3 sezoane, impermeabili), șosete (2 perechi), lenjerie de corp (preferabil din materiale care respiră), pantaloni (rezistenți la vânt și intemperii), stratul termic (polar, fleece, 2-3 bucăți), jachetă (rezistentă la vânt și intemperii, preferabil fără căptușeală), mânuși (2 perechi), căciulă, buff (dacă aveți), ochelari (cel puțin de soare), lanternă frontală, cremă de față, bidon cu apă (termos cu ceai), bețe de tură, micro colțari (dacă dețineți), trusă igienă personală (facă înoptăm la cabană)
Include: serviciile de ghidaj si cazarea.
Cazarea se face in dormitoare cu mai multe paturi. Cabana are toalete la interior si ofera posibilitatea de a face dus.
Pentru activitățile care presupun rezervări în unități de cazare sau asigurarea de logistică, se poate percepe un avans.
Anularea rezervării conduce la pierderea avansului.
Pentru celelalte este nevoie doar de seriozitate.